Cum lucrezi eficient in autoizolare
Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

De cateva saptamani suntem supusi unui stres major. Apar frici existentiale, ne schimbam stilul de viata, ni se schimba anumite perspective si creierul nostru are nevoie de timp si disciplina ca sa se obisnuiasca cu schimbarile aparute brusc.
Avem nevoie de perseverenta si responsabilitate pentru a ne pastra rutina zilnica, cu activitati stabilite anterior, pentru a trece la actiune si a nu lasa mintea sa ne saboteze.

Iata cateva idei despre ce ne poate ajuta sa ne pastram echilibrul emotional, in aceasta perioada in care lucram de acasa, perioada in care pot sa apara momente de depresie si anxietate:

– Poarta-te ca si cum ai duce o viata normala: trezeste-te dimineata, fa un dus, aranjeaza-te, poarta accesoriile pe care le purtai si cand mergeai la birou.
– Delimiteaza foarte clar zona de somn de zona de lucru.
– Tine legatura cu colegii, video si audio. Suntem fiinte sociale, este firesc sa ramanem conectati, iar online-ul ne ofera aceasta posibilitate.
– Creierul are nevoie de stimuli diferiti asa ca este important sa ai cat mai multe acivitati: exercitii fizice, gatit, colorat, dansat, yoga sau exercitii de respiratie profunda pentru ca ele stimuleaza creativitatea.
– Poti sa faci cursuri online care te ajuta sa dobandesti anumite abilitati utile in viata profesionala. Fa o lista cu ceea ce vrei sa inveti si cauta solutii sau persoane care te pot ajuta.
– Organizeaza-ti agenda si programul de seara.
– Stabileste-ti programul de lucru pe ore, inclusiv pauza de pranz.
– Meditatia si mindfulness-ul te ajuta sa stai in contact cu emotiile tale.
„Paginile de dimineata” – ca sa iti golesti creierul de ganduri negative, frica, spaima, anxietate si sa incepi ziua cu mintea limpede si mai multa energie, scrie dimineata, imediat cum te-ai trezit, 3 pagini de mana, in care sa notezi absolut tot ce iti trece prin minte. Atata timp cat le tii in minte, fricile tale te blocheaza si te storc de energie, dar in momentul in care le pui pe hartie (neaparat scris de mana), ele nu vor mai avea aceeasi putere asupra ta si vei observa cum dispar, in momentul in care constientizezi ce le genereaza, si cum poti sa le elimini.
– Practica recunostinta: chiar daca treci printr-o perioada dificila, spune mai des „multumesc”. Identifica persoanele, situatiile si provocarile pentru care esti recunoscator, noteaza ceea ce se intampla bun in viata ta si vei observa ce te invata fiecare experienta si ce oportunitati iti aduce.

Mesajul meu de suport pentru toti cei care trec, acum, prin momente dificile, singuri sau impreuna, ramane acelasi: sunt aici pentru tine!

Madalina Tiriac
Psihoterapeut, Trainer, Coach
www.madalinatiriac.ro
office@madalinatiriac.ro

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Receive all updates via Facebook.

Just click the button below.